Suntem in plina criza. In 2008 am auzit pentru prima oara acest cuvant, dar mai ales in contextul "nu suntem afectati". Am aflat repede ca suntem afectati. Apoi, aproape anual, aflam ca am iesit sau ca vom iesi din criza. Descoperim zi de zi ca nu este asa.

Suntem in plina criza. Si credem din ce in ce mai serios ca singura modalitate solida si durabila de repornire a economiei romanesti este absorbtia de fonduri europene. Statul este in criza, in consecinta o mare parte a economiei - mult prea dependenta de fondurile statului - este in criza, dar, inevitabil, intreaga economie este in criza.

Investitiile straine s-au prabusit in toata Europa. Motivul pentru care cresterea economica a Romaniei este incetinita este absorbtia cu greutate a fondurilor europene. Dar promisiunea ministrului Fondurilor Europene este spectaculoasa: intr-un singur an - 2013, absorbtia banilor europeni in Romania va creste de la 11% (cat este astazi) la 50%. Avem nevoie ca de aer de fonduri pentru proiecte, de finantare nerambursabila, de fonduri europene. Trebuie sa invatam sa folosim corect si durabil fondurile nationale. Cum facem asta?

Treaba statului: simplificarea procedurilor. Pe de o parte reducerea numarului de documente pe etape de verificare, de para-verificare a unor cheltuieli, lucrari executate, activitati desfasurate. Pe de alta parte reducerea foarte mult a timpului alocat platii facturii odata ce aceasta a fost emisa. Odata ce factura s-a emis trebuie sa fie un numar de zile foarte scurt, maxim 10 zile, pana la momentul in care se plateste efectiv acea factura de la nivel central, prin acel bon de plata de jos in sus, direct in contul companiei care a desfasurat activitatea sau lucrarea respectiva.

Viitorul apropiat? Anul acesta se deblocheaza programele oprite in 2012, si se vor folosi cat mai multi bani posibil din alocarea 2007-2013, pe procedura n+3, iar de la anul incepe bugetul 2014-2020.

Treaba noastra: invatarea. Avem nevoie de know-how. Avem nevoie de ajutor si, mai ales, avem nevoie sa recunoastem ca avem nevoie de ajutor.

Desi traim intr-o perioada in care avem mai multi manageri de proiecte decat proiecte, iar fondurile de la Uniunea Europeană sunt puse sub semnul intrebarii, exista, totusi, manageri inca optimisti. Ne numaram printre acestia, iar secretul optimismului nostru este EXPERIENTA.

Experienta noastra vine din perioada in care nu existau, ca in aceste zile, cursuri de pregatire in domeniu. Acestea au venit dupa. Le-am urmat si pe acelea, pentru ca in fiecare zi si de la oricine ai ceva de invatat.

Tip beneficiar:

  • IMM-uri
  • ONG-uri
  • Intreprinderi mari
  • Autoritati locale si centrale
  • Universitati si institute de cercetare
  • Altele

Tip proiect:

  • Investitii si dotari
  • Cercetare-dezvoltare si inovare
  • Dezvoltarea resurselor umane
  • Cresterea competitivitatii economice
  • Grant-uri, ajutoare si subventii
  • Altele

Domenii de activitate:

  • Agricultura
  • Dezvoltare regionala
  • Mediu
  • Sanatate
  • Educatie si cercetare
  • Industrie si servicii
  • Administratie
  • Transport
  • Energie
  • Altele

 

 
Info GDRP | Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Politica cookies